adresa
Drumul Bisericii 48,Bucuresti
Mesaj trimis cu success.
Cineva iti va raspunde in maximum 24 de ore
Trimite un mesaj nou Vezi toate locuințele disponibileUnde momentele obișnuite devin speciale
Despre dezvoltator
Zacaria
Ne-am început activitatea în centrul României, în Sibiu, în anul 2005, purtând în spate istoria de peste 100 de ani a grupului internațional din care facem parte, Alf Mizzi & Sons, din Malta. Suntem al treilea proprietar de spații industriale din țară, cu 10 parcuri acoperind peste 300.000 mp. În ceea ce privește segmentul rezidențial, am dezvoltat până acum patru proiecte imobiliare în Sibiu și București și am lansat alte două ansambluri în Craiova și Sibiu. Construim cu spirit, creativitate și entuziasm, locuințe în care ne-am dori să locuim noi înșine.
Despre arhitect
TR Studio
Simțul locului este ceea ce încercăm să imprimăm în fiecare proiect pe care îl preluăm. Este acea combinație echilibrată între timp, spațiu, mediu și context, care dau înțeles și scop unei clădiri. Atunci când creăm o casă, sarcina este cu atât mai delicată, pentru că toate materialele tari și reci din care e compusă trebuie să se muleze și să încălzească sufletul celui care o va utiliza, astfel încât să îi dea sentimentul de atașament și apartenență pe care îl caută.
Vila
Montana
Suprafață utilă 253 mp | P+E+M | Grădină de la 90 mp + terasă 14 mp | Garaj
O vilă tip duplex, cu o suprafață foarte generoasă, potrivită pentru familii numeroase cu copii. Parterul luminos este de tip open space, cu acces spre terasa din spate și grădină. La etaj se găsesc trei dormitoare mari, iar mansarda deschisă, înaltă, o puteți amenaja după bunul plac. Este un tip de casă potrivită pentru cei care preferă spațiile largi, aerisite.
Vile DisponibileVila
Texas
Suprafață utilă 189 mp | P+E+M | Grădină de la 100 mp + terasă 4,5 mp
Un tip de townhouse foarte bine împărțit, pentru familiile cărora le place să utilizeze spațiul disponibil la maximum. Parterul poate fi cu bucătărie închisă, pentru cei care gătesc des, sau deschisă, pentru cei care preferă să socializeze. La etaj sunt amenajate trei dormitoare, iar mansarda poate fi transformată după nevoile familiei.
VândutăVila
Maryland
Suprafață utilă 189 mp | P+E+M | Grădină de la 45 mp + terasă 4,5 mp
O casă funcțională, compartimentată inteligent, care nu face risipă de spațiu util și cu o grădină cochetă în spate. Zona de living și dining de la parter poate fi separată sau nu de bucătărie. La etaj sunt trei dormitoare, iar la mansardă puteți adăuga un al patrulea dormitor, un birou și o cameră de recreere sau o puteți lăsa deschisă.
VândutăVila
Nevada
Suprafață utilă 286 mp | P+E+M | Grădină 240 mp + terasă 11,5 mp | Garaj
O casă de tip single, cu o suprafață de aproximativ 290 mp utili și cu o grădină generoasă de jur împrejur, pentru familiile care caută intimitate. Parterul de tip open space este extrem de spațios și oferă acces spre grădină și terasă. La etaj sunt repartizate trei dormitoare, iar mansarda poate fi compartimentată după dorințe.
Vilă DisponibilăGalerie
Când ai tot ce îți trebuie
E ușor să fii fericit
Educație și timp liber
În apropierea cartierului, găsești grădinițe și școli foarte bune, așadar nu vei fi nevoit să traversezi cu copiii, întregul oraș, de două ori pe zi. În plus, există și foarte multe locuri de joacă și parcuri, unde vă puteți petrece timpul liber împreună cu cei mici.
Zona de Business
Nordul Bucureștiului a devenit principala zonă de afaceri a Capitalei, fiind soluția perfectă pentru familiile dinamice, care nu vor să piardă timpul în trafic.
Băneasa Shopping City
E important să ai posibilitatea să îți faci cumpărăturile în apropierea casei, iar Băneasa Shopping City este probabil cel mai generos mall din București. Aici vei regăsi toate brandurile renumite de fashion, restaurante și modalități diverse de petrecere a timpului liber.
Supermarket-uri
După o zi lungă la birou, cu siguranță nu vrei să pierzi timpul prin oraș pentru micile cumpărături de zi cu zi. Poți fi liniștit, în zonă sunt foarte multe supermarket-uri de unde te poți aproviziona pentru întreaga familie, la prețuri accesibile.
Restaurante și localuri
Meriți să te răsfeți, măcar din când în când, și să ieși în oraș la o cină bună, un pahar de vin și o poveste cu prietenii apropiați. În zona Pipera sunt numeroase cafenele, pub-uri și restaurante, astfel încât să te bucuri de viață și de timpul tău liber.
Vino în familia noastră!
O lume distinsă și destinsă
Avantajele de a fi proprietar în American Village se întind pe o listă lungă. Cardul American Village deschide uși în multe locuri din proximitate și primiți acces și reduceri la studiouri de înfrumusețare, servicii de relaxare și sănătate, săli de sport, ateliere de amenajări interioare și chiar mese delicioase. Pentru că ne place să facem parte dintr-o mare familie.